Draga Liviu Dragnea,
Iti scriu ca sa stii ca parintii mei nu se lasa. Si nici prietenii mei nu se lasa. Si nu TE lasa. Nu te lasa sa ne furi viitorul.
In prima zi de gradinita, am venit acasa cu o masinuta care nu era a mea. Mama mi-a spus sa o duc inapoi a doua zi si sa-mi cer scuze ca am luat-o. Pe tine nu te-a invatat mama ta ca nu e frumos sa furi?
Poate crezi ca la varsta mea nu stiu ce inseamna libertatea si dreptatea, dar te inseli. De cand m-am nascut, mama imi spune in fiecare seara o poveste care se incheie cu triumful dreptatii. Dar tu nu ai de unde sa stii ce inseamna asta. Pentru ca probabil mama ta nu ti-a spus nicio poveste. Esti un personaj ridicol, draga Liviu Dragnea, asemenea balaurului din poveste. Si se pare ca inca nu ai inteles ca niciun balaur n-o sfarseste bine.
Te rog, nu imi fura viitorul. Umerii tatalui meu sunt obositi, dar nu atat de obositi cat sa nu poata sustine Cruciada copiilor impotriva hotiei. Fruntile parintilor mei sunt apasate de griji, dar din ochii lor nu a disparut speranta.
Stiu ca nu iti pasa de viitorul acestei tari si de copiii din ea. Asa ca nu iti ramane decat sa pleci.
A jamais!