Am primit invitația de la Oficiul de Turism al Dubaiului când la București termometrele arătau temperturi negative și nici nu puteam să mă gândesc la ce haine îmi trebuie pentru 30 de grade! Le-am rugat pe prietenele mele Ruxandra și Ioana de la H&M să mă ajute astfel încât ținutele să fie potrivite pentru programul încărcat ce avea să urmeze și care cuprindea activități dintre cele mai diverse: safari în deșert, plajă, vizită la Centrul Cultural, aventură în parcul de distracții, cină pe plajă la Dubai Food Festival sau la restaurante de cinci stele. Așa se face că am plecat cu o valiză care depășea numărul de kilograme admise:)
Ziua 1
Am ajuns la Dubai pe înserat, după un zbor de aproape cinci ore. După 30 de minute de mers cu taxiul, am descins, cum altfel ?!, în fața celui mai înalt hotel din lume, Marriott Marquise, format din două turnuri de 82 de etaje. Mi-am luat în primire camera cu vedere spre golf de la etajul 48, unde aveam să stau pentru următoarele 5 zile. M-am schimbat și am petrecut prima seară hoinărind în jurul celei mai înalte clădiri din lume, Burj Khalifa, o imensitate de 800 de metri, în vârful căreia lifturile te pot transporta într-un singur minut. Amețită de dansul fântânilor din fața clădirii, m-am întors la hotel și am zăcut efectiv într-un SPA fantastic, plimbându-mă apoi în halat și papuci prin hotel vreo 20 de minute, deoarece am urcat din greșeală în turnul B, și nu în turnul A 🙂
Ziua 2
Dis-de-dimineață, m-am bucurat de soare în fața mărețului Dubai Eye, pe Jumeirah Beach și apoi de un prânz delicios pe terasa Seven Sands, un restaurant celebru, ce oferă o incursiune în cultura și gastronomia celor șapte state arabe. Am mâncat aici cel mai bun humus din viața mea și un minunat pui cu orez, parfumat cu o minunăție de condimente orientale. Am încheiat masa cu o cafea cu cardamon și am aflat că, după ce termini de băut, trebuie să oferi ceașca înapoi scuturând-o ușor, astfel încât, cel care te-a servit, să înțeleaga că nu mai vrei. Dacă o întinzi pur și simplu, o vei primi înapoi plină 🙂 Și încă ceva: în Emirate, cafeaua se servește mereu alături de curmale și nu pot să vă povestesc ce gust divin au aceste fructe dulci și lipicioase împreună cu parfumul cardamonului din cafea!
Am început așadar a doua zi pe plajă și nu aveam cum să o termin altfel decât într-un safari în deșert. Trebuie să menționez că habar nu aveam că un safari îți poate aminti ce ai mâncat la prânz :)) Dar șoferul de la Knight Tours se pare că știa prea bine, așa că blindase buzunarele scauneleor și ușilor cu pungi pentru cei mai slabi de înger, care puteu să vomite din pricina virajelor periculoase printre dune. Nu mi s-a întâmplat, dar mărturisesc că nici nu aș mai repeta experiența a doua oară 🙂 Nu am ratat nici plimbarea pe cămilă, deși mi-a fost milă de bietul animal și m-am simțit vinovată pentru tot ce am mâncat în viața asta când m-am urcat în spatele ei. Am încheiat ziua cu un spectacol tradițional de dansuri orientale, împărțind cu prietenii din grup o narghilea cu aromă de măr.
Ziua 3
Oricine vine de la Dubai, vorbește în primul rând despre shopping. Și până anul acesta, când s-a introdus TVA-ul și în UAE, era oarecum de înțeles. Oricum, cu sau fără TVA, Dubai Mall rămâne cel mai mare și mai atractiv centru comecial, numărând aproximativ 1200 de magazine, un acvariu cu cele mai curioase specii de pești (inclusiv rechini), o cascadă și un pationoar! Am făcut rapid un tur al magazinelor de jucării și de dulciuri și am trecut apoi printr-un culoar direct în clădirea Burj Khalifa, de unde am urcat în turnul de observare At The Top. Priveliștea supra orașului este cu adevărat spectaculoasă, în ciuda smogului creat de poluare. Ok, recunosc, din Burj Khalifa m-am reîntors în mall unde am făcut shopping până al 12 noaptea cu prietena mea, Lara Gâdea. Nota bene: mall-urile în Dubai se închid la orele 24 🙂
Ziua 4
Fiindcă deviza noastră ”shop till you drop” ne-a venit de hac, în a patra zi abia am reușit să ne târâm prin Dubai Parks and Resorts 🙂 Dar am vrut să bifez neapărat destinația pentru că auzisem că e un adevărat paradis pentru copii, ia eu aș vrea să revin la Dubai cu toată familia. Parcul de distracții este absolut imens și include Legoland, Motiongate, Bollywood și Water Park Legoland. La Motiongate, am ales să mă dau în trenulețul Madagascar, gândind-mă că nu are ce să fie rău. Când oamenii de acolo au venit și m-au rugat să îmi scot ochelarii de soare de la ochi și saboții din picioare, am înțeles că are ce să fie rău 🙂 Și uite așa, am trăit încă o experiență pe care nu aș mai repeta-o, tot din motiv că îți aduce aminte exact ce ai mâncat la prânz :)) Însă ceea ce m-a impresionat fantastic a fost Legoland, unde am rămas mută de uimire în fața execuției celor mai reprezentative clădiri din Dubai din piese lego!
Nu am vrut să părăsesc Dubaiul fără să bat străduțele din orașul vechi, Al Fahidi District. Am început cu Souk, bazarul plin de bijuterii de aur, condimente și obiecte tradiționale. La intrarea în bazar, ghidul mi-a vândut un pont: ”Negociază pentru orice vrei să cumperi. Prețul poate scădea cu până la 70 %! Și nu te lăsa impresionată dacă ești strigată de vânzători Shakira sau Julia Roberts. Ei vor doar să-și vândă marfa” 🙂 După ce am cumpărat ceaiuri, eșarfe, condimente și alte nimicuri, mai mult de plăcerea târguielii cu vânzătorii, decât de nevoie, am ajuns la Center for Cultural Understanding, unde am aflat câte ceva din secretele fantasticei lumi a contrastelor pe care Emiratele Arabe Unite le înglobează. De exemplu, știați că, dacă într-un cuplu unul din parteneri l-a înșelat pe celălalt, acest lucru nu este crezut decât dacă este probat de alte patru persoane? Pam-pam! 🙂
Ziua 5
În fiecare primăvară, la Dubai se organizează pe plajă un street food festival și am avut noroc să mă aflu acolo chiar în perioada în care acesta era în plină desfășurare. Uitând ce procese de conștiință mi-am făcut când m-am urcat în spinarea cămilei, am gustat din toate bunătățile și am jurat că nu mai mănînc nimic până a doua zi. Dar ce să vezi? A doua zi avea să se încheie cu o cină triplă, la nici mai mult, nici mai puțin de trei restaurante din Hotelul Marriott Marquise! Am început la thailandez, am continuat la indian și am încheiat la peruan, unde am mânat un fel de risotto cu trufe și parmezan care mi-a topit de plăcere papilele gustative! Am sfârșit apoteotic în clubul de la ultimul etaj, unde a urmat o serie de deserturi și de cocktailuri. Vă întrebați cumva de ce stau 3 ore la sală în fiecare zi de când m-am întors? Ei bine, acesta este răspunsul! 🙂
PS: În toate fotografiile port ținute H&M