Am avut onoarea să o întâlnesc pe Ann Hindry, curatorul Colecției de Artă Renault, cu prilejul vernisajului ”Une Historie Vivante” de la Muzeul Național de Artă Contemporană, care prezintă o parte a impresionantei colecții patronate de celebrul brand francez de automobile. Vestea bună este expoziția este deschisă până pe 17 iulie și încă mai aveți timp să o vizitați.
Numele dvs este legat de Colecția de Artă Renault. Cum arăta colecția în urmă cu 20 de ani, când ați început colaborarea cu Renault și cum arată ea acum?
Acum 20 de ani am fost solicitată de președintele de atunci al companiei să mă ocup de Colecția de Artă Renault. La acel moment, știam despre existența colecției, dar nu știam exact în ce consta, pentru că era depozitată într-un spațiu securizat. Acum colecția numără 300 de piese și este celebră peste tot în lume.
Alaturi de Ann Hindry si Monica Ionita (Renault) la vernisajul Colectiei de Arta Renault
Anul acesta colecția a împlinit 50 de ani. Ce numitor comun a existat la început între arta contemporană și mașini?
Nu m-aș referi la o conexiune între artă și mașini, ci mai degrabă la oamenii care se ocupau de creația de automobile și care erau în același timp foarte cultivați si foarte atrași de artă. Este vorba despre doi oameni de la Renault: Președintele Louis Dreyfus și Claude Renard, unul dintre șefii executive ai companiei. Cel din urmă era foarte apropiat de artiștii epocii și i-a sugerat lui Dreyfus ideea de a se ocupa cumva de arta contemporană. Dreyfus i-a dat mână liberă lui Renard, iar acesta a fost momentul când la Renault au început să fie invitați artiștii contemporani ai epocii. Ideea era ca aceștia să descopere lumea unde se creează automobile, iar Renault să se apropie de lumea creatiei artistice.
Care era înțelegerea între artiști și Renault? Artiștii erau plătiți de Renault?
Nu, nu erau plătiți. Trebuie să ne amintim că, la acel moment, arta contemporană era foarte la început și nu era deloc scumpă. Înțelegerea era ca artiștii să aleagă ce îi interesa cel mai mult în fabrică și să creeze opere din care compania să păstreze o parte… Deci artiștilor li se puneau la dispoziție mijloacele de creație, dar nu erau plătiți. Renault a păstrat operele fiindcă știa că vor deveni valoroase. Claude Renard nu s-a înșelat, dimpotrivă, a ales artiști care au devenit din ce în ce mai celebri.
Pentru expoziția din România, ați făcut o selecție pe care ați intitulat-o ”Une Histoire Vivante”. Care este mesajul acestei selecții care poate fi văzută la Muzeul de Artă Contemporană din București până în iulie 2019?
Știam că România este un spațiu de cultură formidabil și am vrut în egală măsură să păstrez nume celebre, precum Jean Dubuffet, Tinguely, Henri Michaux, dar și să aduc artiști mai puțin cunoscuți, foarte contemporani, care vor deveni cunoscuți. De aceea am numit această colecție ”Une Histoire Vivante”.
Cum ați mărit colecția, ajungând în prezent la 300 de piese, având în vedere că nu cumpărați operele?
Nu cumpărăm operele, dar avem totuși un mic buget pentru a putea funcționa, pentru a transporta operele, pentru a a face asigurările etc. Renault s-a dezvoltat în multe țări ale lumii, iar eu am crezut întoteauna că această dezvoltare trebuie susținută și de această componentă culturală, pentru a atrage cât mai multe mijloace media: presa culturală, presa auto etc. Am prezentat colecția în țările unde Renault s-a dezvoltat și asta mi-a permis să cresc numărul operelor, deoarece am respectat și am perpetuat același principiu de la început: să avem artiști din toate țările. Ce-i drept, la început era mai simplu, artiștii din toate țările erau la Paris, unde se afla centrul artei contemporane. Acum mergem să căutăm artiștii în țările lor și călătorim în Rusia, Brazilia, Turcia…
Sau România! Unde știu că ați remarcat un video artist, Sebastian Moldovan, pe care l-ați invitat să creeze pentru Renault. Care a fost ideea care v-a atras la el?
Doream să găsesc un video artist pentru ca nu avem video în colecție. La București, am vizitat expoziția Eastwards Prospectus și am fost atrasă pe loc de un video al lui Sebastian Moldovan. Mi-am spus imediat că trebuie să fac ceva cu acest artist. Acum avem un acord, Sebastian va lucra, noi îl vom ajuta cu tot ce are nevoie, iar când bugetul va fi aprobat, Sebastian poate începe. El va face parte din colecție, dar mai durează până când opera lui va fi gata.
Munca dvs. presupune alegeri continue, iar dvs. trebuie să rămâneți obiectivă. Cum reușiți?
Am câteva criterii de bază care mă ajută: pe de o parte, background-ul meu, educația mea și studiile de artă, iar pe de altă parte, gustul meu, în care am încredere, clarviziunea mea… În plus, totul se desfășoară în acord cu spiritul unei mari companii, Renault. Iar eu încerc să găsesc artiști care pot vorbi despre acest univers – pictori, sculptori, video artists, desenatori etc.
Care a fost momentul în care ați știut că arta va fi destinul dvs?
Terminasem Știinte Politice în Statele Unite, aveam studii care nu aveau de-a face cu arta, deși întotdeauna iubisem arta. Eram la MOMA în New York și am văzut un tablou abstract care m-a cucerit pe loc și, când am privit mai atent, am văzut că era vorba despre o expoziție care se deschidea exact în acea azi. Acolo a început totul. Apoi am avut șansa să îl cunosc pe Leo Castelli, care m-a făcut să descopăr artiștii epocii. Am continuat să fac în paralel studii de artă, dar nu credeam că voi face din artă o meserie. Mă vedeam mai degrabă o intelectuală pasionată care scrie despre artă, ceea ce de fapt continuu să fac și în prezent, în calitate de istoric de artă. Nu știu să vând artă, nu sunt nici creativă, dar calitatea mea principală este capacitatea intelectuală de a vorbi și de a scrie despre artă.
Am citit că întreaga dvs. familie are într-un fel sau altul legătură cu arta… De la părinți și frați, până la fiica dvs. Ne puteți spune povestea familiei dvs?
Mama era fiica unei familii burgheze și făcuse studii de artă, era mare iubitoare de artă, tatăl meu era un intelectual care a devenit artist ceramist. Am un frate care e un mare matematician, am două surori profesoare în Marea Britanie și Tunisia și încă o soră care e cercetător în genealogie în Scoția.
Iar fiica dvs. este actriță…
Este o actriță încă în formare, dar judecând după ce spun cei din jurul ei, este formidabilă. ”Shakespeare ar fi scris pentru ea”, i-a spus unul dintre mentorii ei… Eu nu știu dacă are talent sau nu, e fiica mea și o iubesc… Dar se pare că va reuși.
Și soțul dvs. este tot artist. V-ați îndrăgostit prima dată de opera lui sau de el?
De el! Apoi totul a venit la pachet: sensibilitatea lui la artă, cultura sa imensă, meseria lui de creativ în publicitate….
Am o curiozitate: care e culoarea dvs. preferată?
E greu de spus, se schimbă cu timpul. Îmi plac culorile care nu sunt clare, definite, îmi place gri argintiu, îmi place verdele care bate în albastru. Nu îmi place roșu, pentru că e prea puternic, nu îmi place albul, care e prea… ”definitiv”…
În casa dvs, care e locul dvs preferat?
Biroul meu.
Cum e amenajat?
Toți pereții sunt plini de rafturi cu cărți. Scrisul și lectura sunt foarte importante pentru mine.
Sunteți și o colecționară de artă?
Da, dar una foarte modestă, nu am mijloacele de a achiziționa operă de artă contemporană. Am cumpărat însă artiști necunoscuți, emergenți, care mi-au plăcut. Nu am nevoie de posesiuni ca a mă simt împlinită, așa cum nu am nevoie de o anumită casă, de o anumită mașină… Sunt puțin nomadă în spirit…
Puteți numi două momente importante care v-au definit viața?
Descoperirea mea de la New York din anii ’70, când viața mea a luat drumul artei, și marea plăcere a scrisului, care mă hrănește.
Ce ați găsit impresionant în România? Care sunt diferențele care v-au frapat?
Nu văd nicio diferență, restaurntele, mașinile, ambuteiajele sunt la fel peste tot. Dar în România nu poți să nu remarci disponibilitatea și bunătatea oamenilor. La Paris, relațiile dintre oameni, pe stradă, nu sunt cele mai plăcute. În România, oamenii sunt încă relaxați. Apreciez viața sofisticată din București, care e la fel ca la Paris, și oamenii, care sunt mai amabili.
Vă mulțumesc pentru percepția pe care o aveți despre România și vă așteptăm să reveniți! Pentru mine, întâlnirea cu dvs. a fost o imensă plăcere!
