18 ani de casatorie

Multa lume stie povestea, dar o povestesc mereu, pentru ca nu-mi vine sa cred ca e a mea:)
Acum 18 ani, am fost fericita castigatoare a unui concurs de imprejurari:)
Printr-o colega care cunostea un preot la Paris, am plecat in Franta sa ne casatorim.
Cu o valiza in care am pus doua lumanari pe care urma sa le ducem acolo la o florarie (!), o rochie de culoarea sampaniei facuta de Wilhelmina Arz, o camasa roz pe care Carmen Seitan i-a daruit-o lui Silviu, si multa multa multa nebunie, am ajuns la Paris in ziua in care se dadea startul la Turul Frantei la ciclism. Tot orasul era blocat, asa ca nasii, pe care-i gasise preotul (saru’mana nasu’ Daniel Ciocazanu), au intarziat. Florarul a crezut ca ne-am razgandit si, din proprie initiativa, a dus la biserica buchetul si lumanarile. Desi nimic nu functiona si orice om normal ar fi avut probabil second thoughts, eu ma gandeam doar ca din astfel de situatii vine zicala “a sta ca o mireasa”:)) Pentru ca efectiv asta faceam, stateam si asteptam… sa ma marit:))
Nasii au venit, ne-au luat si am facut 2 ore pana la
biserica, timp in care mi-am scos volul pe geamul masinii si m-am bucurat de claxoanele din trafic:)
Preotul, pe care il chema Constantin Tîrziu, era obisnuit cu… intarzierile si ne-a primit cu cel mai mare calm. Dupa slubja, a iesit repede sa arunce in fata noastra cu orez, apoi a luat aparatul sa faca si poze.
Lumea pe strada striga “Vive les mariés!”, iar eu jur ca nu intelegeam ce ni se intampla.
Apoi nasa noastra, care e sociolog, a avut ideea geniala sa ne duca la un eveniment organizat de ea, unde mai multe nationalitati gateau chestii specifice de prin tarile lor. Iar nasa ne-a “gatit” noua faguri de miere si lapte si ne-a zis sa spunem ca asta e traditia in Romania, ca sa ne fie toata viata numai lapte si miere:)
Cred ca aici ma opresc, nu de alta, dar, dupa 18 ani, laptele si mierea nu s-au terminat, iar asta poate fi si explicatia pentru care nu ne mai incap hainele de la nunta:))