Adrian Oianu este un designer atipic. Nu merge la evenimente mondene, nu are nevoie de ”like-uri” ca să se simtă valorizat, petrece foarte puțin timp online, dar știe în schimb să facă ceea ce mulți dintre noi am uitat: să trăiască offline pe bune. Merge cu bicicleta, își bea cafeaua de dimineață fără să stea cu telefonul în mână și are timp de cărți și de prieteni adevărați, nu virtuali.
Zilele trecute îmi povesteai că ești prins în multe proiecte și constatam amândoi că trăim de fapt două vieți, una online și alta offline. Tu cât timp stai online zilnic?
Mă bucur de avantajul de a-mi construi singur programul, așa că mi-am redus timpul petrecut online la minim. Dar tot petrec 2-3 ore. Dacă ai observant, nu mai fac aproape deloc postări personale. Toată lumea simte nevoia să-și dea cu părerea online și să comenteze pentru că s-a dezvoltat ideea că, dacă nu ești online, nu exiști. Eu vreau să demonstrez că, nu sunt online, deci exist :))
Dar online-ul te ajută în business-ul tău…
Având în vedere că eu am vândut încă de la început online, a fost o cale facilă și ieftină pentru un business ca al meu, o manufactură mică. Însă dacă nu era online-ul, se găseau și alte căi, au existat business-uri mici și înainte de online. Online este doar o altă platformă care a dezvoltat, pe lângă această facilitate a business-ului, o altă preocupare a omului de a-și mai pierde timpul cu ceva:)))
Cunoscându-te, nu cred că pierzi timpul, așa că spune-mi de unde te inspiri pentru următoarea colecție.
Cunoscându-mă, știi că eu sunt inspirat doar de cultura tradițională a poporului român. Este singurul lucru de care cu încăpățânare mă țin. Am primit mesaje de la redactori șefi de reviste de modă în care eram întrebat de ce îmi pierd timpul. Răspunsul e simplu: pentru că majoritatea oamenilor care mă felicită pe stradă mă felicită exact pentru asta.
Spune-mi cum ai reciclat broderiile cu care ai început povestea tricoului tău românesc…
Acum 14 ani, am găsit în magazinul de la Muzeul Țăranului Român o grămadă de cămăși, de ii, pe care cei de acolo voiau să le transforme în cârpe de șters pe jos. Am început să achiziționez mai multe piese și să recuperez doar broderiile. Și așa s-a transformat totul în cutii pline de petice de broderie. M-am gândit ce să fac cu ele ca să le reintroduce în circuit. De aici toată ideea cu tricoul românesc, care sunt de fapt rochii din jerse cu aplicații. Acum ajungem la un final cu acest proiect pentru că mi s-au terminat aceste broderii recuperate și nu sunt dispus să distrug cămăși ca să continuu ideea.
Dar totuși ideea continuă. Ai creat acum un bomber jacket cu print digital făcut după broderii de ie.
Acum fac poze la broderiile unor piese autentice, le printez digital și aplic printurile pe mătase sau material natural. Eu construiesc elemente de design identitar. Mă interesează să aduc elemente din cutura tradițională în contemporan, astfel încât lumea să poată îmbrăca lucruri care să păstreze identatea românească, dar să fie contemporane.
În secolul vitezei, trăim și un fel de fast fashion, trendurile se schimbă rapid. Cum te poziționezi tu față de trenduri?
Eu nu sunt preocupat de trenduri, dar asta nu înseamnă că nu sunt informat. Mă interesează ca designul pe care îl fac eu să aibă o anumită notă atemporală, piesele să poată fi purtate oricând.
Care este păreara ta despre industria de modă românească?
În România, ies 250 de absolvenți de design pe an. Câți designeri au apărut și au supraviețuit în ultimii 30 de ani? În continuare, în România, creativitatea nu valorează nimic, dovadă că e mai ușor să copiem. În industria noastră, sunt branduri care se duc noaptea la un depozit en gros și cumpără haine furate de la fabrici. Le schimbă eticheta și le pun etichetele lor. Ăsta e cel mai mare business în România. Bineînțeles că la asta au contribuit masiv revistele de modă care, fără discernământ, promovează masiv doar pe cine plătește. Și ce să vezi? Sunt mulți din ăia de la en gros.
Există bloguri de fashion în România?
Sunt o grămadă de resurse în domeniul modei, dar sunt toate internaționale.
Deci în România nu există bloguri de modă?
În România există numai conflicte de interese. Și e foarte simplu să apară astfel de conflicte atât timp cât tu lucrezi la o revistă, dar îți faci și blog și site și vinzi online. După atâta timp, acești redactori șefi de la reviste ar trebui să se ridice deasupra postului meschin pe care îl dețin și să construiască un sistem al industriei de modă în România care să facă bine, să dezvolte, să creeze locuri de muncă și să ajute țara asta să crească economic. Sistemul de modă e ușor de construit și e foarte profitabil. Dar rezultatul este că, după 30 de ani patetici, vorbim despre aceleași meschinării și oameni din domeniu care muncesc pentru bani. Scopul nu poate fi să câștigi niște bani, că e meschin. Mai ales când tu poți să influențezi atâția oameni, meseria ta devine nobilă. Poți să faci mult bine și poți să creezi lumi noi. Iar consecința acestor lucruri ar fi că ai să câștigi și tu mai mulți bani. Atâta timp cât tu faci focus numai pe bani, ce să vezi, nici bani mulți nu câștigi, pentru că nu se dezvoltă nimic. Hai să privim rezultatele. Eu, ca orice antreprenor, trebuie să am rezultate. Trebuie să am mici succese, lunare, ca să pot merge mai departe. Spune-mi și mie succesele industriei de reviste de modă din România. Nu există succes pentru că nu există lideri, nu există drum, nu există strategie, nu există viziune.
Deci bloguri nu avem și nu mai avem nevoie nici de reviste?
De reviste avem nevoie, dar ele trebuie reinventate. Nu poți să faci aceleași lucruri și să aștepți alte rezultate. În România se fac aceleași lucruri de 20 de ani și se așteaptă alte rezultate. Asta e frumusețea ignoranței. Ignoranța nu e lipsa de cunoaștere, ci este iluzia cunoașterii. În România, iluzia cunoașterii e sport național. Toți românii sunt foarte deștepți, nu au nicio îndoială, nu își pun nicio întrebare. Se pare că nici în industria noastră nimeni nu are nicio întrebare de pus. De aia spun că nu sunt bloguri, deși sunt oameni inteligenți în domeniu. Maurice Munteanu e un tip inteligent, are o curiozitate care îl ajută foarte mult, însă e prins în niște sisteme și nu are ce să facă. De 20 de ani facem același gen de fotografie, același gen de interpretare, același gen de promovare. Avem aceeași privire răvășită și diperată către Occident și, dacă imităm cât de cât ceva patetic de acolo, ne simțim extraordinar și brusc credem că suntem la Paris! Iar dacă ajungem la Paris ne facem poze ca disperații de acolo! Această tehnică și acest stil care se întâmplă de 20 de ani pentru mine e foarte plictisitor. Vorba unui mare vizionar în domeniul nostru, patronul de la Moncler: ”Da, putem să angajăm cel mai mare designer de pe pământ! E o idee fantastică! Acum hai să avem o idee mai bună!”:)))
Uite o idee: cursuri de design online. E o idee bună?
Poți să faci cursuri online în alte meseii creative, dar designul vestimentar fiind un craft, e greu să înveți online. Este acum la modă un masterclass cu Marc Jacobs, care în 14 minute îți arăta cum să desenezi. Îți doresc succes! :))) După care în alte 15 minte îți arată cum să faci tipare și în alte 15 cum să drapezi și alte 15 cum să stilizezi colecția. E minunat, dar jur că trebuie mai mult timp!:))) Unora dintre noi, mai înceți la minte, ne-a luat 10 ani și 3 rânduri de școli diferite. Sunt oameni geniali care vor putea să ajungă departe dintr-un curs de două ore. În România s-ar putea să prindă acest tip de curs, că românii pot orice repede.
A propos de rapiditate, social media creează ”influenceri” peste noapte. Ce reușesc să influențeze ei?
Acești influenceri de tip Barbie porno, care au impresia că doar dacă sunt provocatoare sexual vor avea success, promovează o chestie toxică și falsă. Publicul care se apropie de această zonă sunt copiii care încă nu au conturată o personalitate, nu au principii clare și devin victime ale acestor imagini care nu reprezintă nimic. Social media este acum un vest sălbatic în care toată lumea trage cu pistoalele în toate direcțiile. În curând, lucrurile se vor sistematiza, se vor crea nișe în care fiecare profesionist va putea dezvolta și influența cu adevărat ceva. Deocamdată, acesti influenceri distrug generații de tineri care stau la școală, se uită la ei și au impresia că viața lor e banală. Trebuie să găsim propriul nostru sistem și să le dăm copiilor alternative, pentru că nu putem să le interzicem cu desăvârșire să se uite la așa ceva.
Ce e celebritatea?
Sora mai mică, mai proastă și mai săracă a renumelui. N-o vrei, frate! :))) În viitor, un om care intră într-o încăpere și care se bucură de mult succes social va fi caracterizat prin ”uite-l pe ăla, nu îl cunoaște nimeni!”:)))
Vreau să știu părerea ta despre modelul de frumusete promovat de social media, în care toate fetele tind să arate la fel.
Toate femeile vor să fie acum Barbie porno. Sunt femei de 30, 40 sau 50 de ani, care își ”fac” fețele și vor să fie Barbie porno de 20. Și se poartă ca niște fete de 20, unele din motive comerciale, altele din prostie. Nu vreau să judec, dar nu pot să nu critic totuși:))
Dacă critici, ești considerat hater…
Trăim într-o lume tembelă care nu realizează că am evoluat tocmai prin spirit critic. Prin spirit critic am diferentiat fructele comestibile de cele otrăvitoare. Asta e o criză a societății, la care internetul a contribuit masiv prin această obsesie că totul trebuie să fie frumos și pozitiv. Păi cum putem vedea ce trebuie schimbat dacă nu avem spirit critic?!
Tindem să trăim într-o schizofrenie în care într-un fel trăim și altceva exprimăm online…
E o ipocrizie fantastică!
Cum te protejezi?
Mă izolez. De fiecare data când se întâmplă un eveniment social major despre care toată lumea își dă cu părerea și în care îmi vine și mie să-mi dau cu părearea, ca să mă abțin, citesc câteva comentarii și îmi trece. Această urgență de a-ți spune părearea este de fapt doar o exprimare a egoului. Eu nu mă mai exprim online decât dacă consider că pot să ajut cu ceea ce spun. De exemplu, dacă citesc un articol fantastic, dacă aflu un lucru valoros. Părerea mea este că postarea trebuie să fie încărcată cu responsabilitatea socială și civică de a ajuta, de a face bine și atunci trebuie să conțină nu părearea ta, ci o soluție, o informație legată de cunoaștere. Dacă toți am fi postaci de lucruri bune care ne pot ajuta, s-ar putea ca internetul să facă lumea mai bună.
Interviu despre artă, stil și viață susținut de
