Este de notorietate profunda influență pe care Diana Vreeland a exercitat-o asupra modei secolului 20 și este evident că de la lansarea liniei de parfumuri ce îi poartă numele nu puteau lipsi cei mai importanți influenceri și editori de modă de frumusețe din România .
“Trebuie să ai stil. Te ajută să te trezești dimineața. E un mod de viață. Fără stil, ești un nimeni…”, spunea Diana Vreeland într-una dintre celebrele și memorabilele sale replici. Iar ea a fost cu adevărat, așa cum i se și spunea, Împărăteasa Modei.
Diana Vreeland a fost editoare, curator, scriitoare, dar în primul rând a fost o femeie care a îndrăznit să schimbe toate regulile, lăsând în urma ei o lume plină de eleganță, stil și frumusețe. În cei 26 de ani în care a fost fashion editor al revistei Harper’s Bazaar și în cei nouă ani în care a deținut poziția de redactor-șef al Vogue, a avut realizări absolut impresionante și o reputație de neegalat. Diana Vreeland transforma tot ceea ce atingea, iar perioada de 16 ani în care a activat la Costume Institute din cadrul Muzeului Metropolitan de Artă din New York a dus la ridicarea modei la rang de artă.
“Sunt mereu uimit de forța pe care spiritul bunicii mele o avea în a-i îmboldi pe oameni către fapte mari”, a declarat Alexander Vreeland, artist cu o viziune cuprinzătoare, dar și manager cu vastă experiență în industria de lux. Alexander Vreeland a lucrat mai întâi cu Ralph Lauren și Giorgio Armani, iar din 2009 a devenit președinte al Diana Vreeland Estate, companie ce a readus în conștiința publică renumele și realizările inegalabilei sale bunici, prin cărți, filme, expoziții, dar și prin parfumuri. “Parfumurile noastre nu se adresează decât acelui segment de clienți aflat în căutarea rafinamentului autentic și adevaratei nișe în parfumeria de artă. Parfumieri celebri precum Carlos Benaim, Pascal Gaurin, Yves Cassar, Celine Barrel au reușit să imprime liniei de parfumuri Diana Vreeland caracterul deosebit de puternic al bunicii mele, într-un cadru modern și sofisticat”, a declarat Alexander Vreeland.
Fiecare parfum din colecție combină cele mai scumpe și mai nobile ingrediente, dar și cea mai înaltă măiestrie, formând o gamă ce evocă deopotrivă delicatețe și forță. Numele fiecărui parfum a fost creat pe baza citatelor Dianei Vreeland, purtând astfel în el o întreagă poveste care sporește și mai mult misterul, eleganța și noblețea unor creații olfactive cu adevărat unice.
Devastatingly Chic, Smashingly Brilliant, Simply Divine, Full Gallop, Wildly Attractive, Vivaciously Bold, Outrageously Vibrant, Perfectly Marvelous, Extravagance Russe, Absolutely Vital, Staggeringly Beautiful sunt parfumurile-poveste ale casei Diana Vreeland care pot fi găsite de acum și în România, exclusiv la Elysée.

Parfumurile Diana Vreeland

Diana Vreeland

Ioana Voicu (Mauvert)

Roxana Voloseniuc (Elle)

Luana Danet si Alin Galatescu

Ioana Vulpescu (Men s Health)

Gabriela Atanasov (Sweet Paprika)

Ana Morodan și Alexander Vreeland

Alexander Vreeland si Raluca Hagiu (Unica)

Aicha Nicole

Cristina Balan (Elysee)

Beauty Insider

Alexander Vreeland

Alexander Vreeland

Alina Spranceana (Harper s Bazaar)

Alice Nastase