10 ani de Zurli

by admin
“Am fost invitat la petrecerea Zurli 10 ani. Am vrut sa merg in maieu (stiu ca se zice maiou, dar nu dam acum lectii de etimologie), dar mama nu m-a lasat, imi tot spunea ca afara sunt 10 grade si ca trebuie sa ma imbrac. Din cauza asta am intarziat o ora. In timpul asta, Ileana, sora mea, isi daduse jos ghetele aurii si incepuse sa-si molfaie dresul negru. Cand eram gata sa iesim pe usa, mama a vazut ca dresul era ud. L-a uscat cu foehnul, ca altfel era obligata sa-i schimbe intreaga tinuta.

Cand am ajuns, petrecerea era in toi. Gasca Zurli hipnotizase deja asistenta: o parte dintre copii aplaudau vrajiti, o alta parte alerga bezmetic. Se vedea cum candy barul isi facuse treaba si zaharul daduse un boost de energie tuturor. Parintii beau a treia cafea in speranta ca se vor trezi la o alta realitate mai putin zgomotoasa pentru ei. Urmarindu-si odraslele fericite, adultii au tras pentru a zecea oara aceeasi concluzie: gasca Zurli e cea mai tare si, daca vrei o petrecere de copii fantastica, numai pe ei trebuie sa-i inviti sa anime atmosfera. La multi ani, Zurli & Mirela Retegan!”

You may also like